Ebben a járvány sújtotta helyzetben mindannyian arra ébredhetünk éjjel – és nem tudunk visszaaludni –, hogy aggódunk családunk biztonsága miatt, szeretteink egészségéért, a munkahelyi biztonságért, gyerekeink minőségi oktatásáért.
A járványhelyzetről rengeteg információ özönlik felénk naponta. Ezek sokasága, a helyzet tisztázása helyett, összevisszaságot okoz.
Az információk ellentmondásosak, helyenként eltúlzottak. Ezek növelik a társadalomban a félelmet és az emberek egymással szembeni bizalmatlanságát.
Erre tevődnek rá a hatósági intézkedések. Amelyek szintén ellentmondásosak, ugyanúgy a félelemre alapoznak.
Felelősek vagyunk egymásért, be kell tartanunk az előírásokat, vigyáznunk kell a saját, de embertársunk egészségére is.
- Azonban látnunk is kell a fától az erdőt. Miért tesszük mindezt?
- Azért tesszük-e, hogy az új helyzetekhez alkalmazkodni tudó, közben emberséges életet élő közösséget mentsünk át egy egészséges jövőbe?
- Vagy azért tesszük, hogy – a jelen helyzet hirtelen megszűnését várva – észrevétlenül felégessünk minden olyan keretet és lehetőséget, ami egy társadalmat társadalommá, egy közösséget működőképessé tesz?
Emberséges életünk megőrzéséhez nem szabad félnünk egymástól.
Vissza kell szereznünk a vírus által felszámolt, elűzött vagy legyengített bizalmat.
Éppen ezért mondom azt, hogy egy olyan országban szeretnék élni, egy olyan államban akarom kifejteni parlamenti tevékenységemet, amely ezeket, a mindannyiunk szempontjából fontos dolgokat nem áldozza fel a vírussal való harc oltárán.
Egy olyan parlamentben akarok dolgozni, amelyben a közösség hangja is hallható, amelyben az RMDSZ szempontjai és hozzászólása nélkül nem lehet a magyarság sorsát érintő kérdésekben döntéseket hozni.
Egy olyan államban szeretnék élni, amelyben nem áldozzuk fel az oktatást azért, mert az állam képtelen megszervezni egy olyan tanügyi rendszert, amelyben biztonságosan folyhat a tanítás.
Egy olyan államot képzelek el magamnak, magunknak, amely polgárai megélhetését is figyelembe veszi, nem rombol le több százezer vállalkozást, nem visz csődbe cégeket, és nem gyárt futószalagon munkanélkülieket.
Én egy olyan államban szeretnék élni, amely úgy véd meg a vírustól, hogy közben nem áldozza fel a kiszolgáltatottakat: a krónikus betegek életét nem teszi kockára.
Milyen legyen az életünk a járvány után?
Merre vezessen az út, az életünk a járvány után? Erre a bizonytalanságban is pontos, tiszta választ kell adnunk. Engem a jelenlegi helyzet arra tanított meg, hogy az alábbi három kérdésre határozottan meg kell válaszolnom magamnak is közéleti emberként.
- Szeretnénk-e olyan gyerekeket, fiatalokat, akik már nem kívánkoznak közösségbe, sem a szabad levegőre, hát olyan felnőtteket, akik már egyáltalán nem törődnek egymással, nem is tudnak reagálni egymásra, csak veszekedni, torzsalkodni a másikkal?
- Szeretnénk-e porrá zúzott gazdaságot, amelyben a vállalkozások már nem tudják fenntartani még az alapvetően szükségeseket sem?
- Szeretnénk-e olyan társadalmat, amelyben már nincs empátia, nem figyel sem az idősekre, sem a betegekre, sem a többi kiszolgáltatott rétegre?
Ezekre kell nagyon okosan válaszolnunk minél előbb. Nyilván, nem tudunk elvonatkoztatni a járványhelyzettől, és nem is akarunk.
Én politikusként viszont azt szeretném, ha bevinnénk valami racionalitást és emberséget ebbe az egészbe. Ezért kell mozgásteret biztosítanunk magunknak ott, ahol ezt lehet.
Nyissuk ki az iskolákat, az egyetemeket ott, ahol ez nem jelent semmiféle veszélyt!
Az államnak törődnie kell a vállalkozókkal, főleg a kiszolgáltatott szektorokban dolgozókkal, a helyi gazdákkal, termelőkkel! Támogassa őket!
Biztosítsunk szociális szolgáltatásokat a kiszolgáltatottaknak, az állam ne vegye le róluk a gondját!
Miért kell kinyitni az iskolákat, egyetemeket?
Az online oktatás nem fenntartható megoldás. Főleg, ha nem áll egy életképes módszertan, cél és elképzelés mögötte.
Nyissuk meg az óvodákat és iskolákat, hiszen az online oktatás a tanítás hiányát is jelenti a kicsiknél.
Nyissuk ki az egyetemeket, hiszen az egyetem szellemi műhely, nem információ átömlesztés gyűjtőhelye.
Az online választható legyen, de ne állandósítsunk egy átmeneti állapotot.
Az egyetemi kapcsolat- és közösségépítés járványidőben is megvalósítható, ha megbízunk bennük és felelősnek tekintjük a fiatalokat.
Azért fogok dolgozni, hogy az oktatásban minden állampolgár, nemzetiségétől függetlenül is megkapja az alkotmány által biztosított jogát: a minőségi oktatásban való részvételt.
A fejkvóta rendszer, illetve az összevont osztályok működése átértékelésre szorul. Az online oktatás pedig legyen a tanügyi törvény külön fejezete, ne a klasszikus tanítás helyettesítőjeként tekintsünk rá.
Mindebben látom a távlati célt. Egy olyan országban szeretnék élni, amelyben a gyerekeinktől nem veszik el azt a jogot, hogy iskolába járjanak, és figyelnek arra, hogy ne egy lebutított társadalom polgárai legyenek, akiket az orruknál fogva lehet vezetni.
Ehhez pedig az kell, hogy a döntéshozók pragmatikusan felmérjék az oktatás megszervezését – lássák az előnyöket és hátrányokat –, nem demagóg módon, megfutamodva a felelősségvállalás elől, mindenütt egyformán bezárják az iskolákat.
Én ezt az oktatási szemléletet képviselem majd a parlamentben!
Miért kell támogatni a vállalkozókat, főként azokat, akik szenvednek a járványhelyzet miatt?
A vállalkozók igyekeztek szinten maradni az elmúlt szinte háromnegyed évben. Óvintézkedéseket hoztak, befektettek a higiénia szigorú betartásának érdekében. Most napi gondokkal küzdenek.
Az államnak fel kell karolnia a járvány sújtotta szektorokat, támogatnia a helyi termelőket, mert ezáltal megmaradnak a munkahelyek. A döntéshozóknak nem csak néha kell megemlékezniük a gazdaságot működésben tartó vállalkozásokról, és rákapcsolnia őket a lélegeztetőre. Így nem tudják fenntartani a gazdaságot.
Nem lehet a szupermarketeket a helyi termelők elé helyezni és bezárni a piacokat, ez egy nagy hiba volt, kilógott a lóláb.
Reális támogatást kell nyújtani, akár állami intézkedések révén is azoknak a szektoroknak, amelyeket megtépázott a járványhelyzet.
Valós problémákra valós megoldásokat kell nyújtani!
Én ezt fogom képviselni a parlamentben!
Miért kell szociális szolgáltatásokat nyújtani a kiszolgáltatottaknak, miért nem feledkezhet meg róluk az állam?
Válsághelyzetben, kijárási korlátozás idején figyeljünk a kiszolgáltatottakra. Az államnak kell gondoskodnia arról, hogy alapélelmiszerekhez és gyógyszerekhez jussanak.
A megszorításoknak gondoskodással kell párosulniuk. Csak így működik, csak így egészséges egy társadalom!
Az RMDSZ Brassó megyei szervezete a szükségállapot idején felmérte a szociális szolgáltatásokra való reális igényt: élelmiszer- és gyógyszercsomagot vitt az időseknek, akik nem tudták ezeket beszerezni. Mi ezt a felelősséget szívesen felvállaltuk, hiszen figyelnünk kell egymásra jóban, rosszban.
Azonban az állam feladata pontos nyilvántartást vezetni a kiszolgáltatott polgárairól, és rendszeressé tennie számukra az alapszükségletekkel való ellátást.
Ott segítsünk, ahol kell! Én ezt fogom képviselni a parlamentben!
A járványhelyzetet nem elpolitizálni kell, hanem politikai felelősséget vállalni, megoldásokat találni
Most a politikusoknak is felelősséget kell vállalniuk. Nem bújhatunk el a maszkok szimbolikus védelme mögé, online osztogatni az utasításokat. Manapság a politikai szféra számára az előremenekülés az egyetlen módja annak, hogy elhárítsuk magunktól a felelősséget.
A felelősség elhárítását tekintve az elzárkózás, a problémákkal szembeni távolságtartás tűnhet jó megoldásnak, holott tudjuk, hogy nem az.
Túlzott és hiperallergiás választ adunk a járványhelyzetre: túlzásokba esünk a felelősség vállalása helyett.
Az együttélés, a közéleti ügyek intézése közösségi bizalom nélkül nem fog menni!
Én a bizalom visszaszerzéséért, a politikai felelősségvállalásért fogok kiállni a parlamentben!
KOVÁCS ATTILA,
az RMDSZ Brassó megyei parlamenti képviselőjelöltje
În această perioadă marcată de pandemie, ne putem trezi noaptea – și nu mai putem adormi – îngrijorați de siguranța familiilor noastre, sănătatea celor dragi, stabilitatea locului de muncă, calitatea educației copiilor noștri.
Despre situația epidemiologică năvălesc către noi zilnic exagerat de multe informații, iar diversitatea lor, în loc să clarifice starea de fapt în care ne aflăm, creează confuzie. Informațiile se bat cap în cap și, în anumite aspecte, sunt chiar exagerate. Acest fenomen adâncește frica în societate și lipsa de încredere reciprocă a oamenilor.
La toate acestea se adaugă măsurile luate de către autorități. Și acestea, pe alocuri, contradictorii, și cu apel la frică.
Suntem responsabili unii pentru ceilalți, trebuie să respectăm regulile, să ne purtăm de grijă, totodată să ocrotim și sănătatea semenilor noștri.
- Dar trebuie să vedem: de ce facem toate acestea?
- Le facem oare pentru a transmuta într-un viitor sănătos o comunitate care trăiește o viață bazată pe valori umane, capabilă să se adapteze la noi și noi condiții?
- Sau, mai degrabă, le facem pentru a eradica aproape insesizabil toate acele structuri și posibilități indispensabile funcționării optime a unei societăți, unei comunități, în timp ce ne așteptăm la încetarea bruscă a acestei situații nefaste?
În vederea protejării unei vieți bazate pe valori umane, nu putem să ne temem unii de alții. Trebuie să revendicăm încrederea reciprocă lichidată, izgonită și slăbită de către acest virus.
Tocmai de aceea spun că vreau să trăiesc într-o țară, vreau să-mi desfășor activitatea de parlamentar într-un stat care nu sacrifică valori importante pentru noi toți în lupta sa cu virusul.
Vreau să lucrez într-un parlament în care să se audă și vocea comunității, unde nu pot fi luate decizii importante fără aportul, consultarea și principiile UDMR, adică a formațiunii care răspunde pentru, dar și în fața comunității maghiare, în privința măsurilor care îi influențează viața de zi cu zi.
Vreau să trăiesc într-un stat în care educația nu este sacrificată de neputința autorităților de a garanta, prin organizare temeinică, siguranța în sistemul de învățământ.
Am viziunea unui stat în care condițiile traiului de zi cu zi al cetățenilor sunt luate în considerare, nu este pusă în pericol activitatea a sute de mii de întreprinzători, nu sunt sortite insolvenței firme prin lipsa soluțiilor din partea factorilor de decizie și nu sunt fabricați, pe bandă rulantă, șomeri.
Vreau să trăiesc într-un stat care ne protejează de virus fără a supune sacrificiului categoriile vulnerabile, și care nu pune în pericol viețile bolnavilor cronici.
Cum ne imaginăm viețile de după pandemie?
Încotro să ne îndreptăm după încetarea epidemiei? La această întrebare trebuie să răspundem clar și fără ocolișuri chiar și în mijlocul nesiguranței în care trăim astăzi. Situația actuală pe mine m-a învățat să-mi formulez – și în calitatea mea de persoană publică – propriile răspunsuri la următoarele trei întrebări:
- Ne dorim oare copii și tineri care nu mai vor să participe la viața comunității, nu mai doresc nici să iasă la aer liber sau adulți care nu mai au empatie reciprocă, nu pot reacționa la un alt individ decât pe bază conflictuală, prin certuri și tachinări?
- Ne dorim oare o economie la pământ, căreia antreprenorii nu-i mai pot garanta nici măcar condițiile minime ale rămânerii la suprafață?
- Ne dorim oare o societate fără grija celor vulnerabili: persoane în vârstă, persoane bolnave și alte categorii expuse perioadei de criză?
La acestea va trebui să răspundem cu luare aminte și cât mai curând. Desigur, nu vrem să evităm realitățile vieții noastre actuale. Nu aceasta este opțiunea aici.
Eu însă, în calitate de politician, îmi doresc o abordare rațională, o perspectivă umanizată a condițiilor de față. De aceea, cred că trebuie să ne acordăm minime posibilități de a acționa, în aspecte și segmente care nu ne periclitează siguranța.
Să redeschidem școlile și universitățile acolo unde o asemenea măsură nu reprezintă niciun fel de pericol!
Statul trebuie să se îngrijească de antreprenori, de angajații din sectoarele lovite de pandemie și de măsurile specifice acestor condiții, de agricultori și producătorii de la nivel local.
Garantarea de servicii sociale pentru categoriile vulnerabile este o altă necesitate. Statul să nu-și ia gândul de la ei atunci când adoptă măsurile specifice situației în care ne aflăm!
De ce trebuie să redeschidem școlile și facultățile?
Educația online nu este o soluție sustenabilă. Mai ales în cazul în care nu este susținută și de o metodologie, de un scop și o viziune bine definite.
Să redeschidem grădinițele și școlile, fiindcă în cazul copiilor cu vârste mai mici educația online înseamnă, de fapt, lipsa educației.
Să redeschidem universitățile pentru că ele sunt sălașuri ale unor colectivități spirituale și nu spații ale transfuziilor de informație. Forma de învățământ online să fie opțională, să nu permanentizăm o stare tranzitorie.
Menținerea și întărirea relațiilor în cadrul universităților se poate realiza și pe timp de pandemie dacă avem încredere în ei și îi considerăm responsabili pe tineri.
Îmi voi desfășura activitatea de deputat urmând principiul că fiecărui cetățean al acestei țări trebuie să i se respecte dreptul garantat de Constituție: accesul la o educație de calitate.
Coeficientul per elev, stabilit pentru învățământul în limba maternă, la fel și eficiența predării simultane necesită o analiză mai minuțioasă și o regândire a acestor sisteme. Învățământul online trebuie inclus ca un capitol separat în Legea învățământului și trebuie ca această formă de predare să nu fie considerată ca o posibilă metodă de înlocuire a educației tradiționale, ci detaliată separat de aceasta.
Consider necesară o viziune în perspectivă a celor menționate. Pentru că vreau să trăiesc într-o țară în care copiilor nu li se ia dreptul de a frecventa școala, iar creșterea unei generații de cetățeni conștienți care nu pot fi debusolați cu ușurință este percepută ca o prioritate.
În vederea realizării acestui obiectiv, factorii de decizie trebuie să evalueze la modul pragmatic organizarea din sistemul de educație, să analizeze temeinic avantajele și dezavantajele măsurilor. O abordare demagogică, dezicerea de responsabilitate și o decizie unitară și uniformă de închiderea școlilor nu pot aduce beneficii în acest domeniu.
Acestea sunt principiile pe care le voi urma în activitatea mea de deputat!
De ce este necesar sprijinul acordat antreprenorilor, mai ales a celor care au de suferit de pe urma pandemiei?
Antreprenorii au încercat să ajungă la liman în această perioadă de criză de mai multe luni.
Au respectat măsurile de protecție, au investit în aplicarea normelor stricte de igienă. Acum se confruntă cu probleme zilnice care persistă.
Statul trebuie să sprijine sectoarele atinse puternic în perioada pandemiei, să-i susțină pe producătorii locali, fiindcă astfel se îngrijește și de păstrarea locurilor de muncă. Decidenții nu își pot aminti doar sporadic de motoarele economiei și să le acorde doar oxigenare pe moment, cât să nu dispară. Printr-o astfel de abordare, aceștia nu pot susține la cote optime economia.
Supermarketurile nu pot prima în fața producătorilor locali, iar închiderea piețelor a fost greșeala majoră care a ridicat importante semne de întrebare.
Trebuie acordat un sprijin, inclusiv prin măsuri guvernamentale, acelor sectoare în care perioada de criză a produs ravagii.
Soluții reale la probleme reale – este esența a ceea ce voi reprezenta în Parlament!
De ce trebuie să le acordăm servicii sociale celor vulnerabili, de ce Statul nu-i poate lăsa de izbeliște?
În perioade de criză, pe timp de restricționare a dreptului la libertatea de mișcare trebuie să ne îngrijim de cei vulnerabili. Statul trebuie să le garanteze accesul la cele necesare traiului zilnic: alimente și medicamente indispensabile.
Restricțiile trebuie să fie cuplate cu grija pentru categoriile vulnerabile. Doar astfel poate funcționa o societate considerată sănătoasă!
Pe timpul stării de urgență, Organizația UDMR Brașov a făcut evidența necesităților reale în privința acestor servicii de bază, totodată le-a procurat cele necesare vârstnicilor care nu aveau posibilitatea de a se aproviziona cu alimente de bază și medicamente. A fost un gest eminamente natural să fim împreună la greu, așa cum formăm aceeași comunitate și la bine!
Însă a ține seama celor expuși în perioade de criză este o responsabilitate pe care și Statul trebuie să și-o asume și prin măsuri legislative.
A ajuta acolo unde este o nevoie reală de ajutor – va fi în centrul atenției mele și în calitate de deputat!
Situația epidemiologică nu trebuie politizată, ci este necesară asumarea răspunderii politice în căutarea de soluții
Politicul trebuie să-și asume o serie de responsabilități. Nu putem să ne ascundem în spatele măștilor și să ne așteptăm și la o protecție simbolică a lor, să dăm instrucțiuni pe canalele online. În această perioadă, a ne refugia în previziuni pare singura modalitate plauzibilă și elegantă de a ne dezice de responsabilități.
Ne putem debarasa de atribuții prin izolare, iar distanțarea socială de anumite probleme majore poate părea de asemenea o soluție viabilă, însă niciunul dintre aceste acte nu corespunde realității. Ne caracterizează răspunsul hiperalergic și exagerat la situația pandemiei, în locul căutării de soluții reale.
Conviețuirea, organizarea vieții publice, însă, nu se pot lipsi de fundamentul necesar: de încrederea noastră reciprocă.
În Parlament, voi milita pentru redobândirea acestei încrederi și asumarea răspunderii politice.
KOVÁCS ATTILA,
Candidat UDMR la Camera Deputaților
Hagyj üzenetet